Autismul în rândul copiilor și adulților

Studii de ultimă oră au scos în evidență că autismul poate fi diagnosticat corect încă de la vârsta de 18 luni. Simptomele probabil că s-au manifestat deja de ceva vreme, dar părinții preferă să le trateze ca fiind doar mici întârzier, sau semne de alint excesiv, ceea ce face ca de multe ori diagnosticarea corectă a celui mic să fie făcută cu întârziere.

Achiziții dobândite înainte de doi ani

Specialiștii susțin că există anumite achiziții pe care un copil ar trebui să le dobândească înainte să împlinească vârsta de doi ani. Este vorba despre unele achiziții privind limbajul, cele de cunoaștere, socializare, și despre care poți discuta mai multe cu un medic specialist.

Limbajul și comunicarea

Până la vârsta de doi ani micuțul ar trebui să știe să răspundă la întrebarea ”cum te numești”, cu numele sau cu porecla, să indice în jur de 5 imagini la cerere dintr-o carte, să știe să indice minim trei părți ale corpului său ale celorlalți, să numească și să aducă la cerere jucării, să știe când să răspundă cu ”da” sau ”nu” la întrebările specific.

Relațiile de socializare

Tot până la vârsta de doi ani un copilul trebuie să știe să facă ”pa pa”, să reacționeze atunci când este strigat pe nume – fie prin răspuns verbal, fie prin ridicarea mâinilor către persoana care îl strigă; să imite anumite comportamente ale adulților sau ale altor copii; să înțeleagă și să respecte atunci când i se impune o interdicție, să mențină contactul vizual pentru o perioadă mai îndelungată de timp și să fie capabil să se joace unele jocuri simple.

Motricitate fină

La vârsta de doi ani specialiștii sunt de părere că un copil ar trebui să știe să mânânce singur, folosind tacâmurile, chiar dacă este mai stângaci în mișcări; să poată să țină ceașca cu apă în mâini și să bea din ea; să semnaleze cu anumite gesturi faptul că are nevoie să folosească toaleta; să își dea jos șosețelele sau pantalonașii.

Achiziții cognitive

Cât privește achizițiile cognitive, în această privință copilul trebuie să execute unele gresturi simple atunci când i se cere – cum ar fi de exemplu să ridice o mână sus; să poată suprapune minim trei cuburi atunci când i se cere. Tot la această vârstă trebuie să fie deja un ”mic artist”, adică să știe să măzgălească cu pixul sau creionul o foaie sau chiar pe pereți, să poată da și paginile unei cărți.

Diferența dintre ”a vrea” și ”a putea”

Specialiștii susțin că părinții trebuie să fie foarte atenți la aceste achiziții ale celui mic, și să știe să facă diferența dintre ”a vrea” și ”a putea” în cazul acestuia. La orice semn de întrebare, te poți adresa specialistului, pentru o evaluare a celui mic și a confirma sau infirma diagnosticul, și în caz afirmativ să înceapă cât mai repede terapia.

Adulții cu autism, ignorați în România?!

Toată lumea, atunci când aude de termenul de autism, se gândește automat la copiii care suferă de această afecțiune. Aproape nimeni nu îi ia în considerare pe adulții diagnosticați cu autism. De fapt, deși pare dur, în România zilelelor noastre, adulții cu autism sunt ignorați de aproape toată lumea. Și ce este mai grav, chiar de autorități.

Nu există adulți cu autism?

Până în urmă cu ceva vreme, adulții cu autism primeau un diagnostic ciudat. În acte erau trecuți ca fiind schizofrenici sau oligofreni. Acest lucru se întâmpla deoarece medicii erau împiedicați de cadrul legal să treacă diagnosticul corect. Ciudat, dar chiar actele normative aflate în vigoare erau cele care puneau astfel de piedici, iar autismul era o afecțiune rezervată parcă doar copiilor. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Cadrul legislativ a fost revizuit, și se încearcă să se mai repare și alte greșeli. Sunt pași mici, dar prea mari pentru cei atât de ignorați atât de multă vreme.

Diagnostic schimbat la majorat

La majorat, toți cei care în copilăria au fost diagnosticați cu autism, primeau un diagnostic fals, iar pentru a benefia de ajutorul social acordat de stat, în acte erau trecuți ca suferind de oligofrenie sau schizofrenie. Mult timp, părinții revoltați au încercat să lupte cu sistemul, dar pafcă era o luptă cu morile de vânt. După ani de luptă, unii au reușit să aibă o mică victorie, și diagnosticul să fie trecut și în acte. Ce-i drept, secundar.

Adulții invizibili

Din păcate, în România nu există niciun fel de centru în care acești adulți să poată beneficia de servicii medicale specializate. Ei sunt adulții invizibili pentru statul român, mai ales că în cazul lor nici nu mai poate fi borba despre o integrare în societate.

Cine are grijă de ei?

Singura mângâiere pentru acești adulți sunt părinții care au grijă de ei. Dar, și-a pus cineva întrebarea ce se întâmplă cu adulții cu autism atunci când părinții se îmbolnăvesc sau mor? Cine mai are grijă de ei? Sunt întrebări, care deocamdată, nu au niciun răspuns. Și nici prea curând nu pare să se găsească unul potrivit pentru ele.

Nu există statistici

În timp ce în alte țări din Uniunea Europeană există statistici ale adulților cu autism și centre specializate pentru aceștia, ca să nu mai vorbim și de alte facilități, în România nu avem nici măcar un număr cu aproximație al acestor oameni. Ei, propriu-zis, parcă nici nu au existat până acum, iar pașii care se fac acum sunt prea mici. Și totuși, cum arată viitorul pentru adulții cu autism?

Previous post Cum mi-am îmbunătățit performanța mașinii cu piese de la dezmembrări auto
Next post O Nouă Epocă a Jurnalismului